Cum să convingi copiii să mănânce legume și fructe
Publicat de Cosmin Meca, 28 martie 2023, 08:50
Implicați copiii la cumpărare alimentelor din piață. Întrebați-i ce fructe și legume proaspete le sunt pe plac.
Alimentația echilibrată este unul punctele cheie pentru o viață sănătoasă. Și obiceiurile bune se formează încă din copilărie.
Și chiar dacă vrei sau nu să crezi, dragă părinte – chiar tu ești exemplul copilului în ceea ce privește stilul de viață, stilul de alimentație, stilul de comunica etc.
Și, da, ajută foarte mult ca părinții să consume des legume și fructe proaspete pentru a obține același rezultate de la copii.
La unele vârste, copiii sunt de-a dreptul îndrăgostiți de legumele proaspete și de fructe. Iar la alte vârste, legumele în special sunt refuzate cu îndârjire. Cumva părinții, sunt dezorientați și nu mai știu ce să creadă. Parcă nu își mai recunosc copiii.
Ei bine, nu doar noi ne schimbăm gusturile și preferințele ci și copiii. Micuții trebuie înțeleși și niciodată forțați să consume o anumită legumă sau un fruct.
Strategia este ca legumele, fructele care nu le mai sunt pe plac (nu vorbim despre cele la care au alergii sau intoleranțe) să fie introduse o dată la câteva săptămâni sub divese forme.
Dacă copilul refuză o legumă, nu înseamnă că nu o va accepta niciodată
Spre exemplu, dacă morcovul crud este refuzat, poate este timpul pentru o supă cremă de morcov. În cazul fructelor pe care copilul le refuză puteți încerca rețete de înghețată naturală (doar piure de pere, de exemplu, pus în forme de înghețată).
Compotul este o altă soluție pentru a da o altă un alt gust și formă fructelor. Uneori, un măr tăiat în feliuțe poate fi dea dreptul delicios, chiar dacă același măr a fost refuzat de către copil pe motivul că nu-i place. Unii părinți conving copiii să mănânce salate din frunze pentru că adaugă și fructul sau leguma preferată a copilului.
Vizitele în grădini și livezi – varianta sigură pentru a se împrieteni cu fructele și legumele
O vizită în grădini și livezi pentru a vedea plantele în diverse stadii de la răsaduri la legume, de la flori la fructe va da un alt înțeles copiilor. Și curiozitate.
De asemenea, copiii trebuie obișnuiți cu explicații logice. Indiferent de vârstă, le putem explica despre vitamine, minerale, fibre pe care le găsim în legume, fructe și importanța acestora pentru păstrarea sănătății.
Jucați-vă cu fructe și legume diverse jocuri, dar folosiți cuvinte simple
Însă pentru toate explicațiile folosiți un limbaj simplu. Vorbiți prin cuvinte pe care copilul le poate înțelege. Nu uitați de puterea jocului. Folosiți imagini colorate sau videoclipuri cu fructe și legume pentru a crea povești mai interesante pentru copil.
sursa: csid.ro