Cursuri de calificare in Oltenia
Publicat de Cosmin Meca, 25 aprilie 2015, 09:06
O organizaţie nonguvernamentală din Spania organizează cursuri de formare profesională în zonele miniere din Gorj, Hunedoara, Vâlcea şi Mehedinţi. Este vorba de un proiect cofinanţat din Fondul Social European. Pe lângă cursuri se oferă şi sprijin financiar pentru şomerii din zonele miniere. Grupul-țintă al proiectului îl constituie 200 de șomeri și persoane inactive din judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Hunedoara. 185 de persoane vor urma cursuri de formare pentru care se vor acorda subvenții consistente. Astfel, cei interesați se vor putea specializa în meseria de manichiurist-pedichiurist, în formare antreprenorială și formarea competențelor TIC – Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. De asemenea, vor fi premiate 13 planuri de afaceri – 15.000 de lei fiecare şi va fi acordată asistenţă celor care doresc să pornească o afacere. Proiectul se derulează pe o perioadă de zece luni.