Cursuri de calificare pentru șomeri
Publicat de Puiu Vulea, 2 aprilie 2018, 19:36
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) organizează luna aceasta circa 165 de cursuri de calificare gratuite pentru şomeri la care vor participa peste 2.800 de persoane. Cei mai mulţi participanţi se preconizează că vor fi în Dâmboviţa, Braşov şi Dolj. Cursurile cu cele mai multe locuri disponibile sunt cele de lucrător în comerţ, bucătar, agent de securitate sau inspector de resurse umane. Cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau pot intra pe pagina de internet anofm.ro, la secţiunea „Formare profesională”.