Cursurile şcolare, cu prezenţă fizică, nu vor mai fi suspendate
Publicat de Lica Simona, 2 octombrie 2021, 09:16
Cursurile şcolare, cu prezenţă fizică, nu vor mai fi suspendate, după depăşirea unui anumit prag de incidenţă, prevede noul ordin comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial. În document se precizează că preşcolarii sau elevii dintr-o clasă vor intra online, pentru două săptămâni, la depistarea unui caz de covid, cu posibilitatea revenirii în bancă, după prezentarea unui test negative, la opt zile după raportarea îmbolnăvirii colegului. În ceea ce îi priveşte pe elevii de peste 12 ani, vaccinaţi anti-covid sau care au trecut prin boală, în ultimele șase luni, aceștia pot continua orele în format fizic. Dacă, într-o școală, jumătate din totalul claselor sau grupelor au orele suspendate, din cauza îmbolnăvirilor, activitatea cu prezenţă fizică trece în online, în întreaga unitate de învăţământ.