Curtea Constituţională discută sesizările privind legea de modificare a ordonanţei de urgenţă privind şcolile doctorale
Publicat de Cosmin Meca, 26 octombrie 2016, 13:00
Curtea Constituţională discută, astăzi, sesizările, depuse de guvern şi PNL, referitoare la legea de modificare a ordonanţei de urgenţă privind şcolile doctorale. Executivul a atacat la Curte modificarea actului normativ, după ce Senatul a votat ca problema plagiatelor în tezele de doctorat să fie soluţionată doar de universităţile care au acordat titlul.
Tot astăzi, Curtea Constituţională analizează o altă sesizare a guvernului, referitoare la proiectul de lege pentru modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici. Guvernul contestă o prevedere prin care personalul din aparatul de stat, inclusiv demnitarii, vor primi un spor de 50% la salariu, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.