Cutremur de 6,4 grade în sudul Taiwanului
Publicat de Cosmin Meca, 6 februarie 2016, 08:16
Un seism cu magnitudinea de 6,4 s-a produs în sudul Taiwanului, provocând prăbușirea mai multor imobile în orașul Tainan (sud-vestul insulei), anunțat Institutul geologic american (USGS), relatează astazi Agerpres.
Cutremurul s-a produs ieri la 20.00 GMT, la o adâncime de 10 kilometri, 39 de kilometri nord-est de orașul port Kaohsiung, a adăugat USGS. Centrul de alertă din Pacific a anunțat că nu se așteaptă tsunami în urma seismului.
În orașul Tainan, pe coasta de nord a orașului Kaohsiung, cel puțin 30 de persoane au fost salvate după prăbușirea a patru imobile.
Magnitudinea anunțată oficial a fost de 6,7. Taiwanul, situat în apropiere de joncțiunea a două plăci tectonice, este frecvent afectat de cutremure.
Un cutremur de 7,6 produs în septembrie 1999 s-a soldat cu aproximativ 2.400 de morți.