Dâmbovița: Din 30 iulie, masca este obligatorie în toate spațiile deschise
Publicat de Lica Simona, 29 iulie 2020, 12:35
Masca va fi obligatorie, începând de joi, în toate spațiile publice deschise, din județul Dâmbovița. Prefectul Aurelian Popa a declarat, la Digi24, că Dâmbovița este un județ roșu, cu un număr foarte mare de infectări.
„Măsura se va aplica, la nivelul întregului județ, pe tot parcursul zilei, în toate zonele aglomerate, unde se desfășoară activități comerciale”, a subliniat prefectul. În plus, comercianții din aceste spații vor fi obligați să poarte mănuși. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În județul Dâmbovița, au fost raportate, de la debutul epidemiei, 1682 de cazuri, fiind constatată o creștere accelerată a infectărilor, în ultimele zile.