Dan Voiculescu sub control judiciar
Publicat de Cosmin Meca, 4 iulie 2014, 12:29
Liderul conservator, Dan Voiculescu, a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie. Pe numele acestuia a fost deschis un nou dosar penal, pentru infracţiunea de şantaj prin constrângere, în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial. Potrivit DNA, Dan Voiculescu ar fi a ameninţat, direct sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare. Dan Voiculescu a respins acuzaţiile şi a precizat că nu îi cunoaşte pe cei care l-au denunţat. Întrucât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu nu are voie să părăsească ţara şi să nu comunice cu denunţătorii sau martorii din dosar.