De la 1 noiembrie, interzis pe Sohodol!
Publicat de Cosmin Meca, 22 octombrie 2016, 12:00
Drumul Județean 664 din localitatea Schela și Drumul Județean 672C Runcu-Valea Sohodolului vor fi închise circulației începând cu data de 1 noiembrie.
Măsura a fost luată de Consiliului Județean Gorj deoarece, pe parcursul iernii, aceste sectoare de drum ar putea deveni periculoase pentru șoferi.
Cele două drumuri județene au fost încadrate la nivelul IV de viabilitate, ambele drumuri fiind la limită cu județul Hunedoara.
Traficul rutier pe cele două drumuri va fi redeschis abia anul viitor, la mijlocul lunii martie. Totodată, conducerea Consiliului Judeţean Gorj le cere şefilor de la EMC Motru să ia măsuri pentru ca circulaţia rutieră să se desfăşoare, la iarnă, în condiţii de siguranţă pe Drumul Judeţean 673 Ploştina-Miculeşti. Sectorul de drum a fost afectat de lucrările miniere din zonă.