De luni, Primăria Craiova primește cereri de acordare a ajutoarelor pentru încălzire
Publicat de Lica Simona, 30 octombrie 2021, 09:50
Primăria Municipiului Craiova, prin Direcția Generală de Asistență Socială Craiova, anunță că, începând cu data de 1 noiembrie 2021, va derula activitatea de distribuire și primire a cererilor de acordare a ajutoarelor, pentru încălzirea locuinței cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri, pentru sezonul rece, noiembrie 2021 – martie 2022, și a suplimentului pentru energie, potrivit Legii nr. 226/2021. De aceste ajutoare beneficiază toate persoanele singure sau familiile cu venituri reduse, care îndeplinesc condițiile de acordare, privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.