De mâine, documentele pentru șomaj tehnic se depun numai în format electronic
Publicat de Lica Simona, 31 octombrie 2021, 10:08
Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă primesc, începând de mâine, documentele pentru șomaj tehnic, numai în format electronic. Măsura este necesară, în contextul în care sunt în vigoare mai multe restricții și limitări, din cauza agravării situației epidemiologice. Agenților economici li se recomandă să consulte, periodic, pagina de internet a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde vor găsi informații actualizate.