De Paşte, fără restricţii pe A2
Publicat de Puiu Vulea, 25 aprilie 2021, 14:21
De Paşte se va putea circula fără restricţii pe A2, pe sectorul Bucureşti – Fundulea, a anunțat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, într-o postare pe pagina sa de facebook.
Ministrul Transporturilor a precizat că lucrările de reabilitare pe cei 24 km au presupus frezarea pe 8 cm a dalelor de beton, reparaţii la îmbinările plăcilor, apoi un strat de 2 cm de mortar şi un strat de 6 cm de asfalt.
„Pentru weekendul lung care urmează, rămâne această restricție la Cernavodă, cu traficul deviat. Colegii mei au discutat și cu Poliția Rutieră pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât disconfortul produs de șantierul de la Cernavodă să fie minimizat”, a precizat ministrul.