Decizie BOR: Ritualul botezului rămâne neschimbat
Publicat de Lica Simona, 26 februarie 2021, 10:29
Ritualul botezului nu va fi schimbat, însă preoţii trebuie să aibă mai multă responsabilitate în săvârşirea Sfintelor Taine, a decis, ieri, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Conducerea bisericii recomandă, totodată, ca preoţii să aibă întâlniri cu părinţii şi cu naşii copilului, pentru a afla informaţii despre starea de sănătate a acestuia, după consultarea cu pediatrul.
Hotărârea de a nu modifica ritualul botezului are la bază şi obligaţia Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune cu Biserica Ortodoxă Universală, spun reprezentanţii instituţiei. Sinodul a mai decis ca, în cadrul facultăţilor de Teologie din Patriarhia Română, să se acorde o atenţie sporită acestui subiect. Decizia vine după ce, la începutul acestei luni, un copil şi-a pierdut viaţa la Suceava, în urma oficierii slujbei de botez.