Decizii CCR
Publicat de Puiu Vulea, 7 noiembrie 2018, 12:26
Curtea Constituţională a luat mai multe decizii în privinţa unor legi contestate de preşedintele Klaus Johannis şi de opoziţie. Astfel, au fost considerate parţial neconstituţionale prevederile din actul normativ care le-ar fi impus poliţiştilor să semnalizeze prin panouri, cu câteva sute de metri înainte, maşinile de poliţie cu radar. Judecătorii au declarat neconstituţional şi Codul Administrativ, adoptat în vară de Parlament, pe motiv că acesta NU respectă principiul bicameralismului. CCR a hotărât, de asemenea, că sunt neconstituţionale modificările aduse legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, potrivit cărora sunt prescrise faptele mai vechi de trei ani ce determină conflictul de interese.