Lucrari la Stadionul Municipal
Publicat de Cosmin Meca, 12 august 2015, 11:17
Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au solicitat la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj emiterea acordului de mediu în vederea demarării lucrărilor la stadionul municipal. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul Agenţiei din Târgu-Jiu, de luni până vineri, între orele 8,30-14,00. Observaţiile publicului se primesc zilnic la tot sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj. Valoarea totală a investiţiei la stadionul municipal din Tg.Jiu este de aproximativ 13 milioane euro. Stadionul va avea două tribune principale cu o capacitate totală de circa 12.400 de locuri, toate acoperite. Prin reconfigurarea stadionului se va mări şi pista de atletism, ea putând fi ulterior omologată pentru competiţii de nivel naţional. Stadionul va fi prevăzut cu toate instalaţiile, inclusiv una de nocturnă.