Demisie din PSD
Publicat de Cosmin Meca, 19 noiembrie 2017, 10:30
Europarlamentarul Sorin Moisă anunţă că a decis să îşi prezinte demisia din PSD şi Grupul Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European şi să se alăture, ca independent, Grupului Popularilor Europeni. Într-o postare pe Facebook el susţine între altele că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD a reactivat şi adaptat la contextul actual al României o parte dintre reflexele îndelung cultivate în anii naţional-comunismului. El face referire la modul în care au fost prezentate de către social-democraţi relaţia cu Bruxelles-ul şi cu companiile multinaţionale.
Europarlamentarul îi solicită şi liderului partidului, Liviu Dragnea, să demisioneze de la şefia formaţiunii şi de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, avertizând că, în caz contrar, România va fi izolată pe plan european şi i se va tăia finanţarea europeană.