Deputații europeni se reunesc la Strasbourg pentru cea de-a noua sesiune din acest an
Publicat de Puiu Vulea, 30 septembrie 2018, 14:25
Deputații europeni se reunesc la Strasbourg pentru cea de-a noua sesiune din acest an în perioada 1 – 4 octombrie 2018. Noile reguli pentru serviciile audiovizuale online și offline, reducerea poluării cauzate de automobile precum și o dezbatere cu prim-ministrul Estoniei Jüri Ratas sunt doar câteva dintre subiectele aflate pe agenda acestei sesiuni plenare.
Comisia pentru justiție și libertăți civile (LIBE) a Parlamentului European va dezbate luni seara (1 octombrie, ora 20:30), în prezența prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, situația din România privind statul de drept și independența justiției. Transmisiune în direct prin intermediul paginii Facebook.
De asemenea, miercuri, 3 octombrie, de la ora 10:00 (ora României), plenul Parlamentului European va dezbate situația din România privind respectarea statului de drept, în prezența prim-ministrului Viorica Dăncilă. Dezbaterea va fi transmisă în direct atât prin EuroparlTV și EbS, cât și prin intermediul paginii de Facebook