Deputatul Florin Popescu, 2 ani de inchisoare cu executare
Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2015, 18:53
Deputatul Florin Popescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru că a cerut zeci de tone de pui grill pe care le-a distribuit în scop electoral la alegerile locale din 2012. Decizia instanţei supreme nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Florin Popescu a fost deferit justiţiei de DNA în iunie 2014 pentru folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.