Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Der Rosenkavalier (Cavalerul Rozelor): proiectie de film mut cu acompaniament orchestral la Sala Radio!

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 9 noiembrie 2015, 19:07 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:26

Vineri, 13 noiembrie (19.00), SALA RADIO va fi gazda unui eveniment muzical și cinematografic cu totul special, organizat de RADIO ROMÂNIA și de GOETHE-INSTITUT BUCUREȘTI, la inițiativa acestuia: o proiecție de film mut cu acompaniament orchestral! Veţi asculta Der ROSENKAVALIER (CAVALERUL ROZELOR), operă comică în 3 acte semnată de RICHARD STRAUSS, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio şi sub bagheta dirijorului STEFAN GEIGER și veți urmări simultan pelicula Der Rosenkavalier, realizată în 1925 și inspirată de libretul operei lui Strauss. Filmul poartă semnătura regizorului ROBERT WIENE.

Premiera absolută a filmului a avut loc pe 10 ianuarie 1926, la Dresden Semperoper (teatrul liric din Dresda), instituție care găzduise de altfel premiera operei lui Strauss cu 15 ani în urmă. La această primă proiecție de la Dresda acompaniamentul muzical a fost asigurat de o orchestră condusă chiar de compozitor! Pentru 1927 fusese planificat un turneu în S.U.A cu Strauss si orchestra sa, dar apariția filmului sonor a dus la anularea proiectului.

Der ROSENKAVALIER a fost printre primele opere muzicale cunoscute pentru care s-au realizat versiuni multimedia. Deși se bazează în mare parte pe familiaritatea publicului cu opera originală, filmul funcționează ca o comedie de sine stătătoare, farmecul peliculei fiind sporit de locurile de filmare, printre care  Palatul Schönbrunn şi împrejurimile sale.

Dacă în general muzica de film este compusă ulterior filmării efective și este deci adaptată demersului regizoral, Der ROSENKAVALIER a însemnat o situație atipică, în care elementul central al filmului este muzica, creată anterior realizării cinematografice. Richard Strauss a modificat pe alocuri compoziția sa originală pentru cinematografie: partea vocală a fost eliminată și înlocuită parțial de instrumente individuale. Opera a fost restrânsă, firul narativ a fost modificat, s-au folosit partituri din alte opere ale lui Strauss, au fost alese mai multe marșuri și dansuri din repertoriul compozitorului etc.

Mult timp partitura pentru orchestră, însoțită de film, nu a fost interpretată, din cauza problemelor de sincronizare şi a dispariției ultimei role. La 80 de ani de la premiera filmului, ZDF/ARTE a comandat refacerea completă a filmului de la Filmarchiv Austria, ce cuprindea şi reconstrucția părții finale. Muzica, recondiționată de Bernd Thewes, a fost înregistrată de Sächsische Staatskapelle, sub bagheta lui Frank Strobel, căruia i se datorează şi sincronizarea acestui proiect excepțional de film-concert.

Dirijorul STEFAN GEIGER nu se află la primul eveniment de acest gen, ci este un promotor al acestui tip de concerte cu proiecţie cinematografică. A dirijat, de exemplu, un concert în care a fost proiectată pelicula „Aventurile Prinţului Achmed”, primul lungmetraj de animaţie din istoria filmului, alături de NDR Symphony Orchestra – Hamburg. În 2011, a fost invitat pentru prima dată în România pentru a dirija Orchestra Română de Tineret, în cadrul Festivalului Internaţional “Enescu şi Muzica Lumii”, organizat la Sinaia. În 2013, la invitația Goethe-Institut,  a revenit la București, pe scena Ateneului Român, pentru a dirija „Aventurile Prințului Achmed“, având alături Orchestra Română de Tineret. A urmat „Cutia Pandorei“, în 2014, cu aceeași orchestră, din nou pe scena Ateneului Român.

De curând, Stefan Geiger a fost ales dirijor principal al Orchestrei Sinfonice Parana (Orquestra Sinfonica da Parana), Brazilia, pentru stagiunea 2016/2017. Ca dirijor, s-a dedicat atât muzicii noi cât şi repertoriului clasic, colaborând cu orchestre precum „Sinfonieorchester des Norddeutschen Rundfunks Hamburg“, „Würzburger Philharmoniker“, „Nürnberger Symphoniker“, „Paraná State Symphony Orchestra“ sau „Ensemble Resonanz“. Din 2002, artistul conduce “Landesjugendorchester Bremen” – Orchestra de Tineret din Bremen.

Sondaj Avangarde: Cum ar vota românii, la prezidențiale
National marți, 21 ianuarie 2025, 11:57

Sondaj Avangarde: Cum ar vota românii, la prezidențiale

Cel mai recent sondaj îl arată pe Călin Georgescu câștigător, la limită, al alegerilor...

Sondaj Avangarde: Cum ar vota românii, la prezidențiale
Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la joasă înălţime, pe întreg teritoriul României
National marți, 21 ianuarie 2025, 11:44

Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la joasă înălţime, pe întreg teritoriul României

Timp de o săptămână, aviația militară va face zboruri la joasă înălțime, în toată țara. Cetățenii sunt sfătuiți să nu se...

Forțele Aeriene anunță zboruri de antrenament la joasă înălţime, pe întreg teritoriul României
Atenție la fraudele prin „spoofing”!
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:40

Atenție la fraudele prin „spoofing”!

Atenție la fraudele prin...

Atenție la fraudele prin „spoofing”!
Numărul apelurilor la 112, în scădere cu aproape 1 milion în 2024
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:33

Numărul apelurilor la 112, în scădere cu aproape 1 milion în 2024

Numărul apelurilor la 112, în scădere cu aproape 1 milion în...

Numărul apelurilor la 112, în scădere cu aproape 1 milion în 2024
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:26

Alegeri prezidențiale 2025: Românii din diaspora se pot înregistra online pentru votul prin corespondență

Alegeri prezidențiale 2025: Românii din diaspora se pot înregistra online pentru votul prin...

Alegeri prezidențiale 2025: Românii din diaspora se pot înregistra online pentru votul prin corespondență
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:11

CFR Călători suspendă trenuri Regio pe distanțe scurte

CFR Călători suspendă trenuri Regio pe distanțe scurte...

CFR Călători suspendă trenuri Regio pe distanțe scurte
National luni, 20 ianuarie 2025, 16:00

Psiholog: „Copiii sub 13 ani nu ar trebui să aibă acces la rețelele de socializare”

Psiholog: „Copiii sub 13 ani nu ar trebui să aibă acces la rețelele de...

Psiholog: „Copiii sub 13 ani nu ar trebui să aibă acces la rețelele de socializare”
National luni, 20 ianuarie 2025, 12:52

APIA a autorizat la plată peste 90% din totalul fermierilor eligibili

Fermierii români vor primi peste 360 de milioane de euro, pentru anul trecut. Până la sfârșitul lunii, se pot depune cerererile și pentru...

APIA a autorizat la plată peste 90% din totalul fermierilor eligibili