Descoperirea senzaţională în România: Biologii au identificat o nouă specie de plantă
Publicat de Cosmin Meca, 21 martie 2017, 13:05
Biologii au descoperit, în Dobrogea, o nouă specie de plantă, într-un proiect al Societăţii Ornitologice Române. Nu este doar o specie nouă pentru România, ci este o specie nouă pentru ştiinţă. Trei ani de zile au durat analizele care să confirme descoperirea biologilor români. Biologii care au găsit plantă au şi avut onoarea de a-i da denumirea ştiinţifică.
Flora mondială are acum o nouă specie de plantă, descoperită de biologi, în Dobrogea. Totul s-a petrecut în luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizată, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra că este unică în lume. se arată într-un comunicat al Societăţii Ornitologice Române.
Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, nimeni altul decât acelaşi botanist care a mai reuşit să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar şi să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munţilor Rodnei, Saussurea porcii.
Mátis Attila şi colega sa Havadtői Krisztina se aflau, în mai 2014, în Rezervaţia Pădurea Dumbrăveni, unde evaluau starea de conservare a habitatelor, într-un proiect al Societăţii Ornitologice Române. Când au găsit planta, biologii au reuşit doar să o încadreze în familia Apiaceae, din care mai fac parte morcovul, pătrunjelul, mărarul.
„Nici măcar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care conţine toate speciile de plante cunoscute în flora României, aşa că ne-am dat seama repede că avem de a face cu ceva inedit, dată fiind morfologia distinctă a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare şi petiolate, nu semănau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare găsite iniţial nu era înflorit”, îşi aminteşte Mátis Attila.
sursa:descopera.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.