Digi24.ro anunță vizita președintelui Iohannis, la Kiev, alături de liderii Franței, Germaniei și Italiei
Publicat de Lica Simona, 16 iunie 2022, 10:11
Președintele Klaus Iohhannis ajunge, astăzi, la Kiev, într-o vizită comună cu președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și premierul italian Mario Draghi. Șeful statului se va afla în capitala Ucrainei, după ora 11.00, anunță digi24.ro.
Informația privind vizita lui Iohannis, la Kiev, a fost publicată, scrie digi24, la începutul acestei săptămâni, de parlamentarul ucrainean Oleksi Goncearenko, pe Twitter, dar nu a fost confirmată, până acum, de autoritățile române, din motive de securitate.