Digul de la Icoana inspectat de vicepremierul Liviu Dragnea
Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2014, 11:32
Digul de apărare împotriva inundaţiilor, construit la confluenţa râurilor Vedea şi Plapcea, în zona localităţilor Icoana şi Corbu, este aproape gata. Obiectivul de investiţii, care se ridică la 19 milioane de lei, sumă alocată din Fondul de intervenţie al guvernului, a fost inspectat, ieri, de vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale. El a vorbit despre importanţa construc?iei, care pune la adăpost peste 2.000 de gospodării. Zona în care a fost construit noul dig de apărare a fost lovită, în acest an, de trei valuri de inundaţii, puhoaiele de ape afectând chiar o parte din lucrări, la începutul investiţiei. De asemenea, tot în zona Icoana-Corbu, au avut loc inundaţii de amploare şi în anul 2005.