Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Din 13 septembrie, începe vaccinarea anti-COVID, în şcoli

Din 13 septembrie, începe vaccinarea anti-COVID, în şcoli

Publicat de Lica Simona, 7 septembrie 2021, 16:15

Vaccinarea anti-COVID, în şcoli, va începe din 13 septembrie – a anunţat, astăzi, coordonatorul campaniei naţionale, Valeriu Gheorghiţă. El a declarat că, atât în mediul preuniversitar, cât şi în cel universitar, acţiunile de imunizare vor dura două luni – pentru şcoli şi licee între 13 septembrie – 15 noiembrie, iar, pentru universităţi, în perioada 1 octombrie – 1 decembrie. Valeriu Gheorghiţă a explicat şi modul în care va fi organizată vaccinarea în unităţile de învăţământ:

Valeriu Gheorghiţă a mai declarat că sunt şi vor fi organizate acţiuni de informare a părinţilor despre vaccinare, dar şi că programul punctelor de administrare a serurilor va trebui făcut în aşa fel, încât un număr cât mai mare de elevi, părinţi şi cadre didactice să se poată imuniza. De luna viitoare, ar putea începe şi administrarea celei de-a treia doze de ser Pfizer şi Moderna, după ce vor veni recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului. Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, schema completă de imunizare va include trei doze pentru persoanele imunodeprimate, iar cele vulnerabile o vor face la șase luni de la rapel.


National joi, 20 martie 2025, 10:59

Ultima zi de înscriere pentru votul prin corespondență

Astăzi este ultima zi de înscriere a alegătorilor din diaspora pentru a vota prin...

Ultima zi de înscriere pentru votul prin corespondență
National joi, 20 martie 2025, 09:58

Începe emiterea cărților de identitate electronice

De astăzi începe emiterea cărților de identitate în noul format...

Începe emiterea cărților de identitate electronice
National joi, 20 martie 2025, 08:18

Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale

Ministrul Educației a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități...

Proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale
National miercuri, 19 martie 2025, 19:42

Anamaria Gavrilă se retrage din cursa pentru prezidențiale

Anamaria Gavrilă a anunțat că își retrage candidatura la alegerile prezidențiale și îl susține pe George...

Anamaria Gavrilă se retrage din cursa pentru prezidențiale
National miercuri, 19 martie 2025, 16:55

Curtea Constituțională analizează contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale

Curtea Constituțională analizează contestațiile privind candidaturile la alegerile...

Curtea Constituțională analizează contestațiile privind candidaturile la alegerile prezidențiale
National marți, 18 martie 2025, 18:28

Ancheta în dosarul Colectiv 2 cu privire la condițiile din spitale și transferul răniților în străinătate va fi reluată

Ancheta în dosarul Colectiv 2 cu privire la condițiile din spitale și transferul răniților în străinătate va fi...

Ancheta în dosarul Colectiv 2 cu privire la condițiile din spitale și transferul răniților în străinătate va fi reluată
National marți, 18 martie 2025, 15:09

Peste 5.000 de cereri pentru exercitarea votului prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial

Peste 5.000 de cereri pentru exercitarea votului prin corespondenţă la scrutinul...

Peste 5.000 de cereri pentru exercitarea votului prin corespondenţă la scrutinul prezidenţial
National marți, 18 martie 2025, 11:19

Poliția de frontieră: Rețea de trafic de migranți, destructurată/Percheziții în Vâlcea, Sibiu și Gorj

O rețea specializată în traffic de migranți racola şi transporta illegal, spre state din vestul Europei, asiatici cu viză de muncă în...

Poliția de frontieră: Rețea de trafic de migranți, destructurată/Percheziții în Vâlcea, Sibiu și Gorj