Din lipsă de fonduri, vaccinarea la medicii de familie a fost amânată
Publicat de Lica Simona, 4 mai 2021, 11:56
Vaccinarea împotriva coronavirusului în cabinetele medicilor de familie nu va începe astăzi, așa cum era programat inițial. Vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, Andrei Baciu, a anunțat, pe Facebook, că, începând de astăzi, vor exista peste 3.000 de noi fluxuri de imunizare, dar medicii de familie se plâng că nu pot începe imunizarea în cabinetele proprii, din lipsă de bani pentru achiziționarea tuturor echipamentelor necesare, dar și pentru că pacienții nu și-au exprimat dorința de a primi vaccinul de la Johnson & Johnson.
Deși suma pe care cadrele medicale o vor primi, pentru fiecare persoană vaccinată, a crescut de la 30 de lei la 40 de lei, aceasta este încă insuficientă, susțin medicii de familie.