Din nou despre atacul din Noua Zeelandă
Publicat de Liviu Goga, 18 martie 2019, 14:37
Extremistul australian acuzat că a ucis 50 de oameni în Noua Zeelandă în două atacuri asupra unor moschei refuză să fie apărat de un avocat. Brenton Tarrant a fost inculpat pentru crimă, iar avocatul numit din oficiu spune că acuzatul a decis să se apere singur. Avocatul a declarat că suspectul înţelege ce se întâmplă şi nu pare să sufere de vreun handicap mintal. France Presse aminteşte că inculpatul, un fascist declarat şi-a filmat atacurile şi le-a difuzat în direct pe reţelele de socializare. În urma masacrului de vineri, guvernul a hotărât azi să înăsprească legislaţia pentru dreptul de port-armă, iar premierul Jacinda Arden a declarat că măsurile concrete vor fi prezentate în curând. Potrivit BBC, încercările anterioare de a îngrădi portul de armă în Noua Zeelandă au eşuat din cauza puternicului lobby al armelor şi a tradiţiei vânătorii.