Din nou probleme la Australian Open din cauza calităţii aerului
Publicat de Cosmin Meca, 15 ianuarie 2020, 13:09
Din nou probleme la Australian Open din cauza calităţii aerului.
Meciurile din calificări au fost suspendate azi, inclusiv cele ale româncelor Irina Bara şi Patricia Ţig.
Ulterior, nu s-a jucat nici pentru că a început să plouă la Melbourne. Şi ieri fumul de la incendiile de vegetaţie a afectat calificările din primul turneu de Mare Şlem al anului.
O jucătoare a fost nevoită să abandoneze.Între timp, tot în Australia, dar la Adelaide, Simona Halep şi-a aflat adversara din sferturi.
Ea va juca mâine dimineață, după ora 4:00 ora României, cu Aryna Sabalenka, aflată pe locul al 12-lea în clasament.