Dinamo, umilita de Chiajna in semifinalele Cupei Ligii
Publicat de Cosmin Meca, 11 martie 2016, 09:15 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:23
Concordia Chiajna este ca si calificata in finala Cupei Ligii, dupa ce a castigat prima mansa cu Dinamo, scor 3-0.
Formatia lui Mircea Rednic a avut o prestatie lamentabila si a fost invinsa de Chiajna la capatul unui joc in care nu a avut nicio ocazie importanta de a marca.
Chiajna a deschis scorul dupa doar 5 minute, cand Milevsky a fructificat o pasa ideala a lui Marius Pena. La sapte minute dupa pauza, Milevksy s-a aflat de aceasta data la serviciu, iar Obodo a facut 2-0 din pasa sa.
Dinamo s-a prabusit complet, iar pe final Chiajna a mai punctat o data, prin Marius Pena, cu o lovitura de cap.
Returul va avea loc la inceputul lunii aprilie.
In cealalta semifinala, Steaua a castigat prima mansa cu Astra, scor 1-0.