Connect with us

Regional

Dinel are 5 ani

Published

on

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, ieri, pe afaceristul craiovean, fost preşedinte al SIF Oltenia, Dinel Staicu, la 5 ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită, în dosarul în care a fost arestată şi judecătoarea Veronica Cîrstoiu, de la Curtea de Apel Bucureşti. Este vorba despre sumele de bani plătite de Dinel prin intermediul fratelui său, dar şi al altor persoane, pentru a obţine anularea sentinţei prin care fusese condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. În acelaşi dosar, fratele lui Dinel Staicu a primit 3 ani de închisoare cu suspendare. Dinel Staicu mai are la activ o condamnare, la 11 ani de închisoare, în dosarul fraudării Transgaz Mediaş, însă sentinţa nu este definitivă.