Directorul Enel Romania s-a sinucis
Publicat de Cosmin Meca, 27 noiembrie 2014, 16:56
Directorul Enel România, Matteo Cassani, a murit astăzi, conform unui comunicat oficial emis de Enel, în care se spune, însă, că nu se cunosc circumstanțele acestui accident. Conform unor surse, se pare că el s-ar fi sinucis, aruncându-se de la terasa sediului companiei, situat în Bulevardul Ion Mihalache din București.
La fața locului au ajuns două echipaje SMURD, dar nu au mai putut face nimic. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ar fi încetat din viată imediat după cădere. La locul accidentului au sosit și echipaje ale poliției și criminaliști, care efectuează o anchetă. Sinuciderea este principala ipoteză luată în calcul, însă autopsia rămâne proba cea mai importantă.
Matteo Cassani a absolvit Universitatea Politehnica din Milano cu specializare în Inginerie Industrială și a făcut „Leadership Management” la Harvard Business School.
Era din 2009 Director General la Enel Energie & Enel Energie Muntenia, după ce anterior deținuse poziția de director pentru Dezvoltarea Afacerilor în România.
Matteo Cassani era membru în Consiliul Director “Salvați Copiii”.