Directorul interimar SRI va fi audiat luni
Publicat de Cosmin Meca, 3 februarie 2015, 19:01
Directorul interimar al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, va fi audiat luni în comisia de control a SRI din Parlament. Audierea lui Coldea vine după acuzaţiile extrem de grave lansate zilele trecute de Elena Udrea. Aceasta îl acuza pe Coldea că ar fi instrumentat campania împotriva sa şi îl acuză că i-ar fi cerut fostului său soţ, Dorin Cocoş, 500.000 de euro pentru Sebastian Ghiţă pentru a-i susţine televiziunea România TV. Ieri, Udrea a lansat noi acuzații la adresa directorului interimar al SRI, despre care a afirmat că s-ar fi implicat în campania electorală pentru prezidențiale.