Disponibilizările de la IDP Gorj, în atenția consilierilor județeni
Publicat de Cosmin Meca, 13 februarie 2017, 10:19
Consiliul Judeţean Gorj a început verificări în ceea ce priveşte situaţia concedierilor de la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj. Este vorba de modul în care au fost selectate persoanele care vor fi disponibilizate, începând cu 20 februarie.
De asemenea, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, consilierii liberali au solicitat măsuri şi împotriva conducerii Întreprinderii de Drumuri şi Poduri.
Societatea este într-o situaţie economică dificilă şi s-a ajuns la soluţia disponibilizării unui număr însemnat de muncitori, pentru a se evita insolvenţa.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu, spune că o analiză a activităţii conducerii de la IDP se află în lucru.