Diurnele soferilor in ilegalitate
Publicat de Cosmin Meca, 19 mai 2015, 16:41
Transportatorii rutieri sunt profund nemulţumiţi de proiectul de amnistie fiscală pentru diurnele şoferilor profesionişti, proiect care, spun ei, contrar aparenţelor, îi poate aduce la faliment. Ei au organizat astăzi o dezbatere la care au explicat că, de fapt, proiectul executivului ar urma să consfinţească faptul că diurna ar fi fost acordată nelegal. În plus, schimbarea Codului Fiscal va duce la creşterea costurilor de operare, atrage atenţia Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor. Transportatorii mai spun că, în ultimii 25 de ani, plata diurnei către şoferii din transportul internaţional de mărfuri nu a fost niciodată reîncadrată din punct de vedere fiscal ori supusă impozitelor, aşa cum ar fi făcut retroactiv ANAF.