DJ 673 Slivilești – Broșteni va fi modernizat
Publicat de Puiu Vulea, 30 octombrie 2017, 15:28
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc azi, la sediul Palatului Administrativ din Târgu Jiu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu a anunțat semnarea contractului de execuție lucrări pentru ”Reabilitare drum județean 673, ce traversează localitățile Slivilești, Șiacu, Bolboși, Igirosu, Borăscu, Calaparu, Turceni, Broșteni, până în DN 66(E79), Județul Gorj”, între Consiliul Județean Gorj, în calitate de autoritate contractantă și Asocierea S.C. YDAIL CONSTRUCT S.R.L., S.C. DOMARCONS S.R.L., S.C. GREENADEL PROD S.R.L., S.C. ROMSTRADE S.A., S.C. MANINTER CAR S.R.L., lider de asociere S.C. YDAIL CONSTRUCT S.R.L. în calitate de executant.
Obiectivul de investiție are o lungime de 29,746 km iar valoarea contractului este de 32.929.372,11 lei fără TVA, finanțare asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală și din Buget Propriu al Județului Gorj, cu o durată de execuție 24 de luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.