Doar o treime dintre cetățeni consideră că România se află pe drumul cel bun
Publicat de Puiu Vulea, 29 iulie 2024, 09:27
Mai mult de jumătate dintre români, respectiv 63%, consideră că țara noastră se îndreaptă mai degrabă într-o direcție greșită, în vreme ce doar o treime apreciază că suntem pe calea cea bună, potrivit unui sondaj CURS, dat publicității astăzi. În ceea ce privește principalele probleme cu care se confruntă România, respondenții au plasat pe primul loc veniturile mici, apoi corupția, hoția și pensiile speciale, ca pe locul trei să se regăsească, la egalitate, sănătatea și inflația. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD ar întruni 33% din voturi, iar PNL 23. Pe locul trei găsim AUR, cu 16 procente și pe patru Alianța Dreapta Unită, cu 13%. În parlament ar mai intra SOS România și UDMR, ambele creditate cu valoarea pragului electoral de cinci procente. În ceea ce privește clasamentul prezidențiabililor, pe locul întâi este Marcel Ciolacu – PSD, cu 31 de procente, urmat de Nicolae Ciucă – PNL, cu 19% dintre opțiuni, Mircea Geoană – independent, cu 15 procente, la fel ca și George Simion, din partea AUR.