Doliu în lumea fotbalului: Florin Hidişan, s-a stins, astăzi, din viaţă
Publicat de Lica Simona, 11 septembrie 2022, 17:16
Fostul jucător al echipei de fotbal U Cluj, Florin Hidişan, s-a stins, astăzi, din viaţă, la doar 40 de ani, anunţă site-ul „şepcilor roşii”: „Florin Hidişan a îmbrăcat tricoul lui ‘U’ în 2013. De mai bine de un an, acesta a dus o luptă crâncenă împotriva cancerului, bătălie pe care, din păcate, Florin a pierdut-o.În aceste momente dificile, FC Universitatea Cluj este alături de familia îndurerată şi de cei apropiaţi. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, se arată într-o scurtă postare pe site-ul clubului.
Născut la Râmnicu Vâlcea, Hidişan a debutat la FC Argeş Piteşti în Liga I, pe 23 august 2003, într-un meci terminat la egalitate împotriva echipei FC Timişoara. De-a lungul carierei, a mai jucat pentru Pandurii Tg. Jiu, FC Braşov, CS Otopeni, UTA.