Dolj: A început asfaltarea drumului Craiova-Cetate
Publicat de Lica Simona, 17 iunie 2021, 09:25
A început asfaltarea drumului județean 552 Craiova-Cetate, între localitățile Sărbătoarea și Lazu. Potrivit președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, timp de trei săptămâni, se va lucra pe un tronson de 10 kilometri lungime, până la intrarea în localitatea Lazu.
Drumul judeţean Craiova-Cetate este modernizat printr-un proiect european, de aproape 50 de milioane de euro, implementat de Consiliul Judeţean Dolj. O parte din sumă a fost, însă, asigurată de instituţie, printr-un împrumut bancar, contractat în 2019. Lucrările sunt împarțite în două loturi: primul dintre ele cuprinde porțiunea de drum dintre Craiova și Terpezița, iar, al doilea, bucata Terpezița – Cetate. Termenul de execuție este de 14 luni, în condițiile în care ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 2020, la sfârşitul lunii mai.