Dolj: Fonduri europene, pentru digitalizarea spitalelor din Craiova și județ
Publicat de Lica Simona, 11 august 2023, 16:26
Consiliul Județean Dolj vrea să obțină fonduri europene, pentru digitalizarea spitalelor din subordine. Consilierii județeni au aprobat, în ședința de ieri, depunerea solicitărilor de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru două proiecte, care vizează digitalizarea activității Spitalului Orășenesc „Așezămintele Brâncovenești” Dăbuleni și a activității Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna. Acestea presupun achiziția de echipamente IT și de comunicații, dezvoltarea unor aplicații specifice și instruirea personalului medical, pentru utilizarea sistemului implementat. Potrivit presedintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, valoarea proiectului de digitalizare a spitalului din Dăbuleni este de aproape 1,5 milioane de lei, iar investiția pentru unitatea medicală din Leamna se ridică la 4,5 milioane de lei.
Și spitalele din subordinea Primăriei Craiova ar urma să fie digitalizate. Întruniți, ieri, în ședință extraordinară, consilierii locali au aprobat depunerea unor astfel de proiecte pentru spitalele „Filantropia”, „Victor Babeș” și cel de Neuropsihiatrie. Valoarea proiectelor este de aproape 15 milioane lei, fără TVA.