„Don Pasquale”, în deschiderea stagiunii la Opera Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 13 octombrie 2022, 22:21
Opera Română Craiova deschide stagiunea 2022-2023 cu spectacolul „Don Pasquale”,sâmbătă, 15 octombrie 2022, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar Craiova.
Punerea în scenă în regia Arabelei Tănase, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu, scoate în evidență virtuozitatea compozitorului și a libretiștilor în construirea caracterelor și a situațiilor comice. Atât paginile muzicale memorabile compuse de Gaetano Donizetti, cât și libretul savuros scris de Michele Accursi și Giovanni Ruffini fac din „Don Pasquale” una dintre cele mai îndrăgite opere bufe din istoria muzicii.
Invitați apreciați la nivel internațional
Sub conducerea muzicală a maestrului David Boldrini (Italia), reprezentația din această săptămână are în distribuție soliști apreciați la nivel internațional. Spectatorii îi vor putea asculta pe Lorenzo Barbieri (Italia) – în rolul titular, Ioan Cherata – Dottor Malatesta, Mariana Bulicanu – Norina, Federico Buttazzo (Italia) – Ernesto, Say Ufuk Gengis – Notarul,Petrișor Efrem, Ionuț Dumitru, Leonte Stănescu – Servitori, alături de Orchestra şi Corul Operei Române Craiova.
Final de an cu evenimente speciale
Opera Română Craiova a inclus reprezentații din genuri diverse în programul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie ale acestui an. Craiovenii se vor putea delecta cu musicalul pentru copii „Peter Pan” de Laurențiu Profeta (19 și 20 octombrie, 22 și 23 noiembrie), spectacolul de dans „Autumn Dance” (29 octombrie), comedia muzicală „Uite tata, nu e tata” de Mihail Joldea (5 noiembrie), concertul „Romanța, regina, inimilor”, în colaborare cu Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște (26 noiembrie). Nu vor lipsi opera „Otello” de Giuseppe Verdi (19 noiembrie) și îndrăgita operetă „Logodnicul din lună” de Eduard Künneke (10 decembrie).
Evenimentele speciale ale acestui an sunt premiera operei „Bal mascat” de Giuseppe Verdi (4 decembrie) și tradiționalul spectacol-eveniment „Magia Crăciunului la Operă” (16 decembrie).
Biletele pot fi achiziționate online:
sau la agenția Operei Române Craiova de la Sala Polivalentă (Bulevardul Ilie Balaci nr. 6), 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro
Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova
Spectacolele Operei Române Craiova sunt realizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova și al Consiliului Local Craiova.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.