Dorin Cocos audiat la DNA
Publicat de Cosmin Meca, 30 ianuarie 2015, 16:49
Omul de afaceri Dorin Cocoş, arestat în dosarul Microsoft, a fost adus în această dimineaţă pentru audieri la DNA. Surse judiciare spun că acum este vizat în cel de-al doilea dosar al fostei şefe DIICOT, Alina Bica. În acest nou caz au fost reţinuţi aseară fostul ministru al economiei, Adriean Videanu şi Alin Cocoş, fiul omului de afaceri. Ei vor fi prezentaţi astăzi instanţei supreme cu propunerea de arestare preventivă. Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, Alin Cocoş, de dare de mită şi trafic de influenţă, iar Alina Bica, de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Procurorii vor să ceară un nou mandat şi pentru fosta şefă DIICOT, care este deja arestată preventiv în dosarul despăgubirilor supraevaluate.