Dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, în cazul tragediei din Retezat

Publicat de Cosmin Meca, 23 aprilie 2017, 13:24
Poliţia din Hunedoara a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, în cazul copiilor campioni la alpinism, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, ucişi ieri de o avalanşă în Munţii Retezat. Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg şi deja au fost audiate mai multe persoane dintre cele aflate în apropierea locului unde s-a produs tragedia, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Între timp salvamontişti şi jandarmi încearcă să coboare de pe munte trupurile celor doi copii de 13 şi 12 ani, acţiune dificilă în condiţiile în care în zona de munte a judeţului Hunedoara este viscol.
Tinerii alpinişti făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care încerca să urce pe Vârful Peleaga pe un traseu care nu este recomandat pe timp de iarnă. Ei ar fi ignorat şi avertismentele privind riscul ridicat de avalanşă în zona de munte. Potrivit şefului Salvamont Hunedoara printre cei răniţi în avalanşă este şi tatăl alpinistei Dor Geta Popescu. Are traumatisme ce au impus internarea sa în spital.