Două spectacole savuroase, la Opera Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 26 februarie 2020, 19:00
Publicul din Bănie are ocazia de a urmări în această săptămână două spectacole prezentate de Opera Română Craiova: îndrăgita operetă „Voievodul țiganilor” (joi, 27 februarie, ora 19.00, pe scena Cercului Militar) și Gala Operei Mărțișor (duminică, 1 martie, ora 19.00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova).
Paginile muzicale memorabile compuse de Johann Strauss-fiul, povestea de dragoste plină de umor precum și punerea în scenă încântătoare au adus spectacolul de operetă „Voievodul țiganilor” printre favoritele publicului craiovean.
Reprezentația care va avea loc joi, 27 februarie 2020, de la ora 19.00, pe scena Cercului Militar îi va reuni, alături de Orchestra, Corul şi Baletul Operei Române Craiova, pe artiștii Stefan Reichmann (Austria) în rolul Sándor Barinkay, Renata Vari – Saffi, Alessandra Di Giorgio (Serbia) – Czipra, Dan Cornescu – Kálmán Zsupán, Noemi Modra – Arsena, Bogdan Olaru – Ottokar, Ioan Cherata – Graf Peter Homonay, Laurențiu Nicu -Contele Carnero, Mihaela Popa – Mirabella, Ionuț Dumitru – Istvan, Petrișor Efrem – Pali și Romulus Nicolae Cucu – Mihály.
Spectacolul regizat de Arabela Tănase, cu o scenografie semnată de Răsvan Drăgănescu și o coregrafie realizată de Laurențiu Nicu, îl va avea de această dată la conducerea muzicală pe maestrul Dumitru Cârciumaru.