Dracula Park la Craiova, si alte proiecte europene
Publicat de Cosmin Meca, 2 februarie 2016, 08:30
Primăria Craiova a schițat o listă cu proiectele europene pe care intenţionează să le acceseze în anii următori. Conform declarațiilor primarului, Lia Olguța Vasilescu, lista este mai lungă, dar există câteva proiecte care vor avea, în mod sigur, sorţi de izbândă, dat fiind faptul că s-au deschis deja axele de finanţare şi documentaţia poate fi depusă de municipalitate. Printre acestea se numără reabilitarea celor două sedii ale Primăriei Craiova, realizată în totalitate cu bani europeni. Un alt proiect cu finanţare europeană este realizarea unui parc de distracţii, Dracula Park. Acesta va depăşi Water Park-ul din Luncă şi va fi amenajat pe 6,5 hectare, disponibile în spatele Liceului de Chimie. Un al treilea mare proiect pe care municipalitatea craioveană şi l-a programat este dotarea parcului auto al RAT Craiova cu mijloace de transport ecologice.