După ce a rămas fără casă, o femeie a luat o decizie radicală. A renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion FOTO
Publicat de Cosmin Meca, 7 februarie 2023, 08:40
După ce și-a pierdut casa în urma unui incendiu, Jo Ann Ussery a avut o idee inedită: a renunțat la traiul obișnuit și s-a mutat într-un avion.
Femeia și-a cumpărat un Boeing 727 vechi, care urma să ajungă la un depozit de deșeuri. L-a pus pe un teren pe care îl deținea și a petrecut șase luni să-l renoveze.
La final, ea a avut o casă complet funcțională, cu peste 1.500 de metri pătrați locuibili, trei dormitoare, două băi și o cadă cu hidromasaj. Totul pentru mai puțin de 30.000 de dolari de la acea vreme, conform CNN.
Ussery – o cosmeticiană din Benoit, Mississippi – nu avea o legătură profesională cu aviația. Ea a locuit în avion din 1995 până în 1999, când a căzut de pe camionul care îl muta la o locație din apropiere, unde ar fi fost deschis pentru public.
Ea nu a fost singura persoană care a locuit într-un avion. La sfârșitul anilor ’90, Bruce Campbell, un inginer electrician care deținea o licență de pilot, a fost uimit de povestea lui Ussery.
„Conduceam spre casă și ascultam radio când prezentau povestea lui Jo Ann și a fost uimitor că nu am ieșit de pe șosea pentru că eram atent doar la ea. Iar în următoarea dimineață am început să dau telefoane”, a povestit Campbell.
Bărbatul locuiește în propriul său avion, tot un Boeing 727, de peste 20 de ani, în pădurile din Hillsboro, Oregon.
sursa: stirileprotv.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.