După ce le-a ieftinit, Ministerul Sănătății vrea să blocheze exportul unor medicamente
Publicat de Puiu Vulea, 27 aprilie 2017, 18:02
Ministerul Sănătății vrea să blocheze exporturile de medicamente pentru bolnavii de cancer și vaccinuri, după ce a constatat că, ieftinind brusc medicamentele, ele dispar de pe piață. Distribuitorii preferă să le ducă în țări din care câștigă mai bine. Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a adăugat că este vorba despre „toate medicamentele care sunt prevăzute în programele naționale de Sănătate. Declarațiile sale vin după ce premierul Sorin Grindeanu a spus că este „inadmisibil” ca în fiecare an să apară crize ale vaccinurilor.