După modelul lui Arnold Schwarzenegger, care şi-a pus pe tuşă cariera actoricească pentru a-şi asuma un rol în politică, încă un actor celebru de la Hollywood este hotărât să facă această schimbare. Dwayne Johnson a mai vorbit despre ideea sa de a-şi direcționa abilitățile şi energia spre zona politicului, însă ultimele sale afirmaţii sunt mult mai categorice. Johnson ţinteşte însă mai sus decât starul lui Terminator. Vrea să candideze la președinția Statelor Unite şi este convins că este făcut pentru acest „rol”.
„Cred că este cu adevărat posibil ca eu să candidez la președinție. Am început să mă gândesc la candidatură acum un an şi, de atunci, tot revin la idee. Am avut discuții serioase pe această temă, care m-au făcut să mă gândesc ‘Ia să reanalizez posibilitatea aceasta şi să ofer un răspuns care să fie realist, dar şi respectuos”, a explicat actorul pentru revista GQ.
Prestația lui Trump în cele 100 de zile de când a preluat fotoliul de la Casa Albă i-a dat mult de gândit lui Johnson şi l-a făcut să-şi dorească şi mai mult implicarea: „Din punctul meu de vedere, dacă aş fi președinte ar conta foarte mult atitudinea şi ținuta. Ar conta capacitățile de lider. Dar şi asumarea responsabilității”.
„Mi-ar plăcea să văd o mai bună asumare a calității de lider. Acolo unde există păreri opuse, unde există o largă categorie de persoane cu care nu te înțelegi… Cred că asta trebuie să îţi spună să fii mai bun.
Cu toţii avem probleme, şi cu toţii trebuie să ne ocupăm de ele. […] Cred că una din calitățile unui bun lider este aceea de a nu le interzice oamenilor să-şi spună părerea. De asta mi-e dor. Chiar dacă nu suntem întru totul de acord, trebuie să o scoatem cumva la capăt”, a punctat Johnson, relateaza cinemagia.ro