Echipamnete IT pentru școlile din Râmnicu Vâlcea
Publicat de Puiu Vulea, 13 mai 2024, 13:27
Sute de calculatoare, laptopuri și alte echipamente digitale au ajuns la unități de învățământ din Râmnicu Vâlcea, în baza unui proiect cu finanțare nerambursabilă prin PNRR, accesat de primăria municipiului, în vara anului trecut.
Este vorba despre proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”, cu o finanțare nerambursabilă de peste 37 milioane lei, prin care se dotează cu mobilier și echipamente specifice sălilele de clasă, laboratoarele de informatică și de științe, cabinetele școlare și atelierele din 27 de de colegii, licee, școli gimnaziale și grădinițe din Râmnic.
La finele săptămânii trecute, laboratoarele de informatică de la 16 unități școlare (colegiile „Alexandru Lahovari”, „Mircea cel Bătrân” și „Matei Basarab”, liceele „Victor Giuleanu” și „Antim Ivireanul”, Seminarul Ortodox „Sf. Nicolae”, școlile gimnaziale „Take Ionescu”, „I.G. Duca”, „Anton Pann”, „Mihai Eminescu”, Colonie, nr. 4, 5 și 13 și grădinițele „Dumbrava Minunată” și Ostroveni 2) au început să primească, în total, 133 de calculatoare desktop cu monitor, 102 laptopuri, 83 de sisteme all-in-one, 16 multifuncționale, 16 camere de videoconferință, 16 table interactive (cu suport), 15 sisteme de sunet și 14 routere wi-fi. Tot în această etapă au fost recepționate și echipamentele specifice (tablete, căști etc.) pentru cabinetul de limbi străine de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”.