Educatie: Saptamana Prevenirii Criminalitatii
Publicat de Cosmin Meca, 28 septembrie 2015, 09:15
Astăzi începe, la nivel naţional, „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, campanie derulată de Poliţia Română. Până pe 2 octombrie, în cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum delincvenţa juvenilă, siguranţa rutieră, prevenirea furturilor din locuinţe sau pericolul consumului de droguri şi a traficului de persoane. La acţiuni vor participa autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii publice şi mass-media. Pe parcursul celor cinci zile vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice, se vor organiza lansări de proiecte educative, precum şi campanii de informare a populaţiei privind circulaţia corectă a pietonilor şi a bicicliştilor – se arată într-un comunicat.