Elevi mehedințeni vizitați de polițiști
Publicat de Cosmin Meca, 25 noiembrie 2015, 10:36
În contextul sărbătoririi Zilei Naţionale a României, poliţiştii ce aparțin Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciului Cabinet – Compartimentul Relaţii Publice, din cadrul IJP Mehedinți, au organizat şi desfăşurat o activitate cu elevii de la Şcoala Gimnazială nr. 6 din municipiul Dorbeta Turnu Severin.
Cu acest prilej, poliţiştii le-au prezentat elevilor contextul politic pe plan intern şi internaţional favorabil „MARII UNIRI” de la Alba Iulia, cât şi a unor date şi fapte istorice de la sfârşitul primului război mondial.
Copiilor le-au fost prinse în piept însemne patriotice cu tricolorul.
În continuarea activităţii, poliţiştii au abordat şi teme de prevenire a victimizării elevilor prin producerea accidentelor de circulaţie în cadrul concursului şcolar „Civilizaţi în trafic”. Totodată au fost rulate şi videoclipuri cu mesaje preventive.