Elevii din partea de sud a judeţului Vâlcea şi nu numai vor putea să obţină certificarea Cambridge la şcoala din comuna Fârtăţeşti
Publicat de Cosmin Meca, 30 mai 2022, 10:42
Elevii din partea de sud a judeţului Vâlcea şi nu numai vor putea să obţină
certificarea Cambridge la şcoala din comuna Fârtăţeşti, primul astfel de centru
autorizat din mediul rural în Vâlcea şi care va găzdui sesiuni de examene începând
cu luna octombrie a acestui an.
Şcoala Gimnazială Rusăneşti a devenit centru de examinare Cambridge la începutul acestei luni, cea care a iniţiat demersurile pentru realizarea lui fiind profesoara de limba engleză Daniela Dinu, care a precizat că deja s-au înscris pentru susţinerea examenelor mai mulţi copii din Fârtăţeşti şi din împrejurimi, dar sunt aşteptaţi elevi din tot judeţul.
Prima sesiune de examene va fi pe 1 octombrie, cu o comisie autorizat de Departamentul de examene din cadrul Universităţii Cambridge din Marea Britanie.