Elevii vor primi primele bursele din acest an școlar
Publicat de Alin Cirtina, 13 noiembrie 2023, 10:17
Miercuri trebuie achitate sumele pentru perioadele de cursuri din septembrie şi octombrie, iar din 15 decembrie banii vor intra lunar.
Deocamdată Ministerul Educaţiei nu a anunţat dacă va modifica regula de acordare a burselor de merit, în condiţiile în care s-a constatat că aproape 8 mii 500 de copii le vor primi, deşi au medii foarte mici, sub 5. La finalul lunii trecute, premierul cataloga situaţia ca fiind „inadmisibilă” şi a anunţat că aşteaptă cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară.
Ministrul Educaţiei a avansat ca variantă şi posibilitatea introducerii unei burse de progres educaţional, cu barem minim de medie, care să stimuleze îmbunătăţirea rezultatelor şcolare.
sursă text: RADOR
sursă foto: pixabay.com